ONIX JUNIOR

Noi crestem copii fericiti!

Grădinița reprezintă prima etapă educațională din viața copiilor. Aceasta creează un context social și educațional foarte important pentru creșterea intelectuală a micuților.

Cea mai buna metoda de a-i face pe copii sa fie buni,este prin a-i face fericiti!

Grădinița reprezintă prima etapă educațională din viața copiilor. Aceasta creează un context social și educațional foarte important pentru creșterea intelectuală a micuților. Fiind expuși unui nou mediu creativ și stimulant, copiii deprind primele aptitudini necesare pentru școală. Aici au posibilitatea de a-și forma abilități esențiale pentru viața de zi cu zi, pe care acasă le pot dobândi mai greu.

ONIX JUNIOR

Care este rolul gradinitei în dezvoltarea copiilor?

Grădinița pune bazele întregii educații a copilului. Programul educațional al unei grădinițe este conceput în așa fel încât să ajute dezvoltarea copilului in următoarele direcții:

  • Formarea capacităților sociale: copiii învață să se joace împreună cu alți colegi; învață să negocieze și să respecte opiniile altor copii; își dezvoltă primele relații de prietenie cu alți copii.
  • Dezvoltarea aptitudinilor de auto-cunoaștere: copilul este pus în situația de a-și cunoaște preferințele și interesele, de a-și analiza și controla emoțiile și de a le exprima cât mai eficient.
  • Dezvoltarea inteligenței emoționale: copilul își dezvoltă calitățile emoționale, de exemplu observând reacțiile altor copii.
  • Formarea vocabularului și dezvoltarea vorbirii: copiii învață să asculte povești, să pună întrebări; își dezvoltă simțul observației și atenția.
  • Dezvoltarea plăcerii de a descoperi și învăța lucruri noi: activitățile desfășurate la grădiniță dezvoltă capacitatea de învățare a copilului, îl ajută să se concentreze și să fie atent pentru o perioadă mai lungă de timp.
  • Formarea unui comportament politicos și respectuos față de cei din jur: învățând regulile de comportare la grădiniță, copilul se va putea integra și adapta mai ușor în noi medii și contexte sociale.
  • Stimularea creativității: copilul este expus unor idei noi, care îi stimulează creativitatea și dorința de a inventa lucruri interesante.
  • Dezvoltarea abilităților motorii: copiii sunt implicați în activități creative și practice, ce urmăresc formarea și consolidarea abilităților motorii.
  • Independența față de părinți: fiind primul context în care sunt separați de părinți, grădiniță îi învață pe copii să fie independenți și să se descurce singuri în diverse situații sociale.

ONIX JUNIOR

Cum pregătim copiii pentru grădiniță?

Începerea grădiniței este un eveniment important, care marchează primul contact al celui mic cu viața de școlar. Toți părinții își doresc ca prima zi de grădiniță să fie o experiență plăcută, pentru ca cel mic să își dorească cu nerăbdare să exploreze tărâmul magic al cunoștințelor. Iată câteva sfaturi, trucuri și idei de activități care te vor ajuta să pregătești copilul pentru începerea grădiniței:

  • Vorbește cu copilul despre grădiniță:descrie programul și activitățile desfășurate; vizitează o grădiniță împreună cu copilul.
  • Explică ce schimbări apar în viața copilului: petrecerea zilei la grădiniță fără părinți, participarea la diverse activități educative, programul de somn și de masă desfășurat la grădiniță.
  • Începe să modifici programul copilului (ora de trezire, mese, somn) cu cel puțin două săptămâni înainte de prima zi la grădiniță.
  • Organizează jocuri și activități despre diferite teme predate în grădiniță, pentru a-i oferi copilului un exemplu practic.
Cresa Gradinita ONIX JUNIOR